Imprimare

Colaborare medicala intre medicii romani si organizatia „Save a Child`s Heart”

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In aceste zile, la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti au loc mai multe interventii chirurgicale pe cord efectuate de peste 20 de chirurgi, asistenti, tehnicieni si voluntari ai organizatiei „Save a Child`s Heart” in colaborare cu echipele romanesti - informeaza MS.

Cu aceasta ocazie, Ministrul Sanatatii, Prof.dr. Florian Bodog, a vizitat copiii cu afectiuni cardiace care au fost operati pe cord de catre echipele mixte.

Ministrul Sanatatii si-a exprimat deschiderea in ceea ce priveste dezvoltarea unor astfel de colaborari dintre echipele medicale romanesti si cele ale unor organizatii in beneficiul pacientilor romani. Totodata, ministrul Sanatatii a subliniat ca, alaturi de dezvoltarea unor programe ca cel care se deruleaza in aceste zile la Spitalul Grigore Alexandrescu, unul din principalele obiective ale mandatului sau ramane crearea oportunitatilor, inclusiv financiare, in vederea atragerii in tara a medicilor romanii plecati peste hotare.

“Save a Child`s Heart” este o Organizatie internationala, infiintata in anul 1995 in Israel, a carei misiune este aceea de a imbunatati calitatea ingrijirilor pentru copiii cu afectiuni cardiace, realizand atat interventii chirurgicale, cat si programe de training si specializare in domeniu. Pana in prezent, “Save a Child`s Heart” a salvat peste 4000 de copii cu varste intre 0 si 18 ani care sufera de afectiuni congenitale ale inimii.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Colaborare-medicala-intre-medicii-romani-si-organizatia-_Save-a-Child_s-Heart__21852/